Problema sesizată
Scoala Primara Nadăș din judetul Arad are nevoie de amenajarea curtii scolii si a terenului de sport si modernizarea salii de sport !
Scoala Primara Nadăș si Gradinita Program Normal Nadăș împart în comun o curte si un teren de sport spatios. Scoala se afla intr-un cadru natural deosebit, localitatea noastra fiind situata intr-o zona pitoreasca de deal.
Amenajarea curtii si a terenului de sport a fost făcuta in urmă cu câtiva zeci de ani, astfel încat betonul, gardul, terenul si portile prezinta urme vizibile de degradare. Intreg spatiul este ,,rece”, invechit si demodat .
Sala de sport este in incinta clădirii scolii avand aparatura uzata fizic si moral, cu parchet deteriorat si pereti ce necesita reparatii si zugraveli.
Recreatiile, jocurile în curte, orele de sport, sunt momentele cele mai îndrăgite de elevi, constituind un mijloc de relaxare si bucurie prin joc. Din păcate, noi dascalii, simtim că acest spatiu nu ofera elevilor confortul ambiental necesar in vederea satisfacerii nevoii de joc si recreere.
Asadar, dorim sa transformam curtea scolii intr-un spatiu interactiv si atractiv, un spatiu care să fie ca o punte de legătură între orele de curs ale copiilor. Am vrea ca spatiul betonat sa fie retransformat, colorat cu modele geometrice sau jocuri matematice, zona verde să fie amenajată si delimitata distinct pentru prescolari cu un tobogan, un leagăn pentru copii si 2-3 băncuțe. Ne dorim o curte vesela si colorata, in care atat prescolarii cat si elevii sa se simta bine. Este necesara refacerea gardurilor imprejmuitoare si modernizarea terenului de sport care este cu iarba si prezinta denivelari. De asemenea, dorim modernizarea salii de sport si dotarea cu aparatura de gimnastica necesara desfasurarii tuturor activitatilor sportive.