Problema sesizată
Elevii care au nevoie de autobuz școlar fac naveta dintr-un cartier al orașului, de la o distanta de 6 km, din cauză că școala din localitate a fost desființată. O parte dintre părinți a încercat sa găsească soluții proprii pentru a rezolva această problemă. La începutul anului școlar s-au depus cereri la secretariatul unității prin care solicitau aprobarea unui mijloc de transport în comun. Distanta dintre școală și cartierul Tufeni nu poate fi parcursă pe jos pentru a ajunge la cursuri, mai ales că orarul este stabilit conform ciclului de învățământ, iar vremea nefavorabilă este un alt factor care împiedică acest lucru. În același timp, copiii care învață în această școală ar avea nevoie de un spațiu de recreere care sa îi inspire, să îi motiveze. Ne dorim să amenajăm curtea școlii cu băncuțe făcute din paleți viu colorați, să pictăm asfaltul, să aducem un plus de culoare pereților să îi atragem pe copii, crearea unui spațiu atractiv și plin de oportunități. Considerăm ca organizarea spațiului este o condiție esențială dezvoltării emoționale și intelectuale a fiecărui copil.