Problema sesizată
Împreună vom reuși!- un proiect de succes pe care îl poți vedea accesând https://narada.ro/proiect/comunicand-schimbam-lumea/
Acesta a fost proiectul finalizat, proiect susținut de Narada în 2020!
Un an mai târziu, copiii au ajuns într-a VII-a, învață de dimineață și sala de clasă a fost schimbată. Din păcate, această mutare a însemnat că am rămas fără tabla nostră, cutiuța cu minuni, așa cum au numit-o copiii mei, motivul central al întregului proiect. Am aflat atâtea lucruri, orele erau mult mai interesante, până și Edy ridica mâna, voia să scrie! Miruna a înțeles că niciun vis nu-i greu de atins, prin urmare a reușit să fie de 10 la toate materiile. A văzut că dacă vrei, poți. E un copil sârguincios, un copil care luptă pentru visurile sale. Orice problemă apărută o rezolvă cu repeziciune și cu zâmbetul pe buze. Influența întregului proiect asupra ei a fost faptul că nimic nu mai pare imposibil. Imposibilul a devenit posibil, spune adesea.
Vali, copilul cu Cerințe Educative Speciale, are însoțitor, însă a devenit mai independent, a căpătat încredere și, deși mama care altădată trebuia să stea cu el în sala de clasă, pentru că nu se descurca altfel, îl așteaptă acum pe hol. E nerăbdător să iasă la tablă, vrea să se ridice la nivelul celorlați, deși are probleme de sănătate. Este o luptă pe care și-a asumat-o. Cel mai mult însă m-a impresionat Edy, un băiețel care refuza orice și nu scria la nicio materie. Stă în ultima bancă. Când ne-am întors fizic la școală, în prima oră, Edy a vrut să iasă la tablă!!! E un copil isteț! Anul acesta și-a propus să demonstreze tuturor că nu este o dezamăgire, așa cum i s-a spus, vrea să-și facă părinții mândri! Cu siguranță va reuși!
Pe lângă tablă, reușisem să aducem în fosta clasă și mobilier nou, iar experiența de a reveni anul acesta la o clasă nereabilitată a fost extrem de demotivantă pentru elevii mei. Avem nevoie de tablă interactivă ca să ne reîntoarcem la plăcerea și bucuria de a învața! De tablă și de dotările obținute de noi anul trecut se va bucura o altă clasă din școală, însă vreau să le readuc elevilor mei zâmbetul pe buze, bucuria de a veni la școală!